Masca fericirii

În fiecare dimineaţa mă trezesc langa ea. O vad tristă, cu ochii deabea deschisi si inlacrimati. Nu se da jos din pat, pana nu asculta o melodie, poate doua, care sa îi descrie starea. Plange si încerca sa-mi ascundă asta, ştergîndu-si lacrima cu capotul roz. În zadar încerc eu toata ziua sa o inveselesc, nu e cale de întoarcere. Suferinta ei mă face sa strig, sa alerg spre responsabil si sa îi infig un cuţit în fata, în piept, ocolindu-i inima si presarand sare peste răni. Apoi, pe un ton amuzat, nu l-as întreba dacă îl doare, ci dacă simte ceva.

E ora pranzului. Se tranteste în pat obosită, chiar dacă încă poarta capotul roz. Se vaita de dureri inimaginabile, urlă si blestemă momentele care le-a iubit atat de tare. Mă rog de ea sa se ridice si sa înfrunte furtuna; nu mă asculta. Arunca nişte haine murdare pe ea, parul îi este răvăşit, îşi alege cu atenţie ochelarii de soare cei mai opaci si pleacă. Alerg după ea, dar nu o ajung din urma. Umblă ca o năluca de la un capăt al oraşului pana în celălalt, cu speranta de a găsi ce caută, cu speranta ca dacă găseşte ceea ce caută suferinta ei va lua sfarsit. Dar oraşul e plin de locuri care îi fac rău. Toate străzile parcă îi spun o poveste, îi arată secvenţe fericite.Mii de fluturi multicolori zboară pe langa imaginile proiectate, totul este colorat, muzica in surdina defineste conceptul de "iubire". Totul se roteşte în jurul ei pana cand nu mai are aer sa respire si cade. O privesc cateva clipe, îndurerata. Mă gadesc ca poate e mai bine sa o las acolo, sa nu mai simtă nimic din tot ce o raneste, dar totuşi o duc acasă. O spăl si o linistesc, îi promit ca totul o sa fie bine, ca îi voi arata si partea opusă.

Reuşesc sa o conving sa îmbrace haine colorate, apoi o aşez pe scaunul din fata oglizii. Încep sa mă joc pe ochii ei cu diverse culori, care sa exprime bucurie. Fata ei plansa incepe sa prinda viata. Apoi, cu o deosebita grija, îi pun rujul rosu pe buzele carnoase si lipsite de viata. Ii pieptan parul si o pregatesc pentru iesirea in lume. O privesc in nestire, nu ma satur sa ii admir zambetul si ochii care ii sclipesc mai ceva decat stelele. Cand o vad asa, paca uit ca in urma cu apoape o ora era lipsita de viata. Daca nu as cunoste-o, as spune ca fata asta nu a cunoscut in viata ei suferinta si dezamagirea. As crede ca este inca un copil abia iesit de sub aripa protectoare a parintilor, gata sa descopere tot ce i-a fost necunoscut pana atunci.

E increzatoare in fortele proprii si imi place sa vad ca am reusit sa o aduc pe linia de plutire. In oras se comporta decent, ofera zambete tuturor trecatorilor si face glume. Lumea o place pentru firea ei joviala. Apoi gaseste motivul care il cauta la amiaza si nu intelege de ce acum. Stie ca trebuie sa se abtina, sa zambeasca si sa mearga mai departe. De dimineata apare la usa. O primesc in casa si o las sa se faca comoda. Arunca totul de pe ea si isi sterge machiajul; odata cu el sterge si zambetul. Apoi se vaita de dureri inimaginabile, urla si blesteama momentele care le-a iubit atat de tare si plange pana adoarme.

Zi de zi, ma intreb cat o sa mai dureze toata mascarada. Cand o sa inteleaga ca nu ai nevoie de o masca pentru a parea fericit; poate sa fie fericita in fiecare secunda. Apoi inteleg ca a fecut deja asta si s-a ars, cred ca ii este inca frica ...

Leapsa

7 lucruri invatate de cand sunt studenta:

1. "Cine-i harnic si munceste are tot ce vrea, cine-i smecher si chiuleste are tot asa"
2. Cei care se plang ca nu au invatat: fie iau 10, fie copiaza de la cei care s-au chinuit si obtin oricum o nota mai mare.
3. Inteligenta nu se bazeaza pe note.
4.  Regula de aur a sesiunii: NU deschide Facebook-ul! E posibil sa ramai acolo.
5.  Nu te mai simti un ciudat/neinteles. Mereu se gaseste cineva care are aceeaşi problema ca si tine[sau mai rau].
6. Petrecerile din timpul studentiei bat orice fel de distractie.
7. Bucuria pe care o simti dupa 4 ore de somn, nu se compara nici cu sacul lui Mos Craciun.

Next!

Călătorie în timp

 Pentru că tot a venit iarna m-am gândit să postez nişte poze foarte dragi mie și sa vă prezint  o călătorie în timp, în locul unde au fost realizate. 

Sursa foto: Popa Astrid

Sursa foto;Popa Astrid

Sursa foto: Popa Astrid

Sursa foto:Popa Astrid

Sursa Foto:Popa Astrid

Sursa Foto:Popa Astrid

Sursa Foto:Popa Astrid

Fosta scoala
Sursa foto: http://www.panoramio.com/photo/22380061

 Aceasta este o bucăţică din Șapartoc. Un sat din comuna Albesti,jud. Mureș , la apx. 12 km distanţă de Sighişoara. Localitatea se bucura odată de cca. 800 de locuitori, iar acum au mai rămas cca. 40 de persoane, români si unguri.
  Este cel mai minunat loc pentru a scăpa de rutină, un loc care te învaţă sa apreciezi ceea ce ai. În sat nu există magazine nici măcar pentru strictul necesar, localnicii fiind obligaţi sa facă drumuri pană în oraş.
   Țin minte că am fost acolo în preajma sărbătorilor de Crăciun și am mers la o femeie în varstă să cumpărăm lapte si smântână. Doamna a fost mai mult decât fericită ca îi trece cineva pragul și ne-a invitat în bucătăria sa umilă, unde ne-a servit cu cozonac și vin fiert.
    Simplitatea cu care acești oameni trăiesc este impresionantă. Învăluit de o liniște veșnică, pe ulițele satului întâlnești doar câini.. oameni mai puţin. Fosta şcoală,dărăpănată acum, a devenit loc de adăpost pentru viețuitoaroarele sătule de ger, ceea ce te face să crezi că ai ajuns în altă lume, alt secol.

Un loc impresionant care te pune pe gânduri.. Un loc pe care l-aș vizita ori de câte ori aș avea ocazia.